Caransebeşul, trecut prin foc, sabie, muzică şi dans

Timp de patru zile, de joi şi până duminică, 17 septembrie, la Caransebeş s-au desfăşurat Serbările Cetăţii, manifestare ajunsă anul acesta la cea de a XIV-a ediţie.

Şi, chiar dacă gugulanii şi cei aflaţi în vizită prin municipiu au petrecut timp de două zile pe săturate, deschiderea oficială a Serbărilor a avut loc sâmbătă, 16 septembrie, în faţa Primăriei municipiului, acolo unde, pe lângă oficialităţi – primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, administratorul oraşului, Andrei Ungur, şi consilieri locali –, s-au adunat toţi cei care au participat la momentul mult-aşteptat al spectaculoasei Parade medievale pe străzile municipiului.

Dragi cavaleri şi domniţe din Caransebeş şi din toate colţurile ţării, bine aţi venit la noi acasă, pentru a promova astfel o veche tradiţie, aceea de a avea o paradă medievală, pentru că oraşul nostru a fost un centru medieval prin care s-au perindat atâtea şi atâtea culturi şi civilizaţii… Aici avem o mică mostră din ceea ce, odinioară, se petrecea pe străzile cetăţii noastre. O bucurie în plus pentru mine este faptul că domniţele, zânele care vor participa la această paradă sunt din Zalău, iar eu sunt sălăjean, născut în judeţul Sălaj. Îi salutăm cu drag şi pe cavalerii din Sibiu, din Braşov, din Mediaş şi din celelalte centre medievale, care au venit aici, la Caransebeş, să ne transmită câte puţin din cultura şi frumuseţea acelor locuri”, le-a spus Felix Borcean caransebeşenilor şi oaspeţilor municipiului, prezenţi în număr mare în faţa Primăriei.

După ce Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, îmbrăcat într-o frumoasă haină de ceremonie şi înarmat adecvat, cu o sabie de paradă, a dat ordinul de luptă „Pentru spiritul Serbărilor Cetăţii Caransebeşului, pentru vreme bună, petrecere şi veselie în pace şi linişte, cu Dumnezeu înainte marş!”, sub genericul „O pagină de istorie”, procesiunea, alcătuită din cavaleri în armuri, domniţe şi ieniceri, a plecat din Piaţa Revoluţiei, pe traseul BCR – Strada Mihai Viteazu – Strada CD Loga – Piaţa General Dragalina – Strada Nicolae Bălcescu – Strada Cloşca – Parcul Teiuş, drumul fiind deschis de Fanfara „Lira”, dirijată de col. (r) Marius Frăţilă.

Ajunşi la destinaţie, participanţii s-au prezentat şi au salutat publicul, fiecare conform vremurilor şi locurilor din care au venit, după care cei prezenţi au putut urmări frumoase momente coregrafice ori lupte îndârjite între oştenii din vremuri demult apuse, dar şi acrobații cu foc şi o piesă pusă în scenă de actorii Teatrului medieval cu artişti amatori din Zalău, Mediaş, Braşov şi Sibiu. Seara de sâmbătă s-a încheiat cu un show susţinut de Mister X şi Sean Norvis (Cat Music/Voice Media).

Să mai spunem că în prima zi, joi, sub genericul „Ziua cea mare a folclorului”, pe scena amplasată în Parcul Teiuş, au evoluat soliştii vocali Maria Hurduzeu, Alin Olan, Daniela Văcărescu, Ion Alexandrescu, Ionela Bădălan şi Mihaela Petrovici, acompaniamentul fiind asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric „Doina Banatului” din Caransebeș, moment urmat de spectacolul de dansuri populare oferit de ansamblurile „Doina Banatului”, coregraf Nistor Ghimboașă, „Junii Gugulani” –coregrafia Adi Jurchescu, şi „Zestrea gugulanilor”, coregraf  Simion Dragalina.

Ziua de vineri a fost rezervată celei de a III-a ediţii a Galei muzicii folk, când pe scenă au urcat Vasile Şeicaru şi Nicolae Matei (clape), Marius Baţu, Dinu Olăraşu, Cristi Buică, Didina Curea, George Popovici, Filip Cârciumaru, Ane-Marie Szaniszlo şi Vasile Gondoci.

Serbările Cetăţii s-au încheiat duminică, cu Seara marilor concerte, când au susţinut recitaluri extraordinare trupa Phaser, Alex Velea, Mandinga, în final având loc, ca de fiecare dată, un spectaculos foc de artificii.

În toate cele patru zile de petrecere, mii de oameni s-au perindat prin Parcul Teiuş, ei având la dispoziţie o gamă extrem de largă de produse oferite de comercianţi, de la tradiţionalii mititei sau cârnaţi şi fripturi, diferite sortimente de mâncare ori prăjituri tradiţionale, dulceţuri, fructe, bere şi băuturi răcoritoare, până la articole de îmbrăcăminte sau jucării de tot felul, de la serbări nelipsind, fireşte, nici tiribombele, maşinuţele sau toboganele pentru cei mici, aşa că, cu siguranţă, toată lumea a avut asigurate toate condiţiile pentru a se simţi cât mai bine.

Organizatorii manifestării au fost Primăria municipiului şi Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş.

Bogdan NAUM

Sursa: http://cultura-caransebes.ro/caransebesul-trecut-prin-foc-sabie-muzica-si-dans/